Despre carte: 2015 / Ai uitat cum să vorbești? Înainte, era întotdeauna suficient să te întorci pe cealaltă parte pentru a scăpa de somnul obsesiv. Dar nu acum. Am avut acest vis în mod regulat, de mai multe ori în timpul verii și de fiecare dată a fost greu să ies din el. M-am ridicat chiar și pentru a merge la toaletă, apoi am intrat în bucătărie să beau apă, am pus în liniște un pahar gol pe masă și am stat un minut în fața ferestrei, privind din întuneric în timp ce luna lumina silueta un catina din gradina vecinului. Dar eram încă înconjurat de personaje înghețate în așteptare, simțeam fizic o legătură cu ele: visul zăcea sub o realitate translucidă, tachinandu-mă ca niște inserții strălucitoare de gumă de sub plexiglasul colorat și de îndată ce mi-am așezat capul pe pernă. , ar continua, cu o usoara suprapunere in spate ca sa nu pierd firul. Am urmărit visul ca singurul vizualizator al unui magazin video în care ceea ce se întâmplă pe ecran încetinește când ești distras; pânza așteaptă cu răbdare să te cufunde în fiecare secundă a transmisiei. Este imposibil să rămâi neimplicat aici. Visul a repetat exact, așa cum le amintesc, întâmplările unei zile care mi s-au întâmplat cu puțin peste un an în urmă, în data de cincisprezece iunie două mii unu. De ce mă întorc acolo și ce vreau să iau? - pun o întrebare și în același timp îmi dau instrucțiuni, acoperindu-mă cu o pătură. Intru din nou în acest râu, citesc pilda băiatului, al cărei sens trebuie să-l dezleg.